Situația harului în Biserică

Părinte aș avea câteva întrebări cu privire la har în Biserică
1. Există anumite canoane sau mențiuni care să stipuleze că harul preotului e distinct de cel al unui creștin obișnuit, care a primit harul la Botez sau care prin curățire îl dobândește de la Duhul Sfânt?
2. Un episcop care nu are nici o treabă cu viața duhovnicească mai are harul și capacitatea de a sfinții preoți? Oare viața personală a unui episcop sau preot nu îi poate altera slujirea?
3. Un preot care are o viață imorală, are capacitatea de a ajuta la mântuirea celor păstoriți? Oare harul se dă pur și simplu ca un fel de simonie, adică preotul chiar dacă nu se străduiește să se curățească el are harul în mâini și poate face ce vrea?
4. Spovedania, dacă e făcută de un cleric imoral și fără să aibă măcar dorința de a dobândi harul, poate fi numită validă? Se poate spune că un preot poate dă dezlegare unui om, pretinzând că vorbește în numele lui Hristos, el fiind emisar a lui Mamona?
5. Unde e limita de validitate a Tainelor și ierurgiilor? Oare stricăciunea vieții nu afectează în nici un mod Sfintele Taine sau ierurgii?

Trebuie sa intelegem ca lucrarea preotului nu este a lui ci a Bisericii. Nu este nici un canon care să precizeze că harul preotului este distinct de cel al oricărui botezat. Același har dobândit prin botez este lucrător în Preot și în fiecare persoană născută în Hristos, dar sunt daruri diferite Sf. Apostol Pavel zice „Darurile sunt de multe feluri”, dar toate „după harul care ne este dat  nouă”   Romani 12 6-9. De aceea, unul și același Duh Sfânt sau har  are  nesfârșite  numiri și slujiri.  Sf.  Grigorie  Teologul spune «Eu  sunt  cuprins  de  spaimă când  mă gândesc  la  bogația  numirilor:  Duhul  lui  Dumnezeu,  Duhul  lui  Hristos,  Duhul  înfierii.  El  ne reface  în  Botez și  în  Înviere.  El  suflă  unde  vrea,  El  e  izvorul  luminii  și  al  vieții.  El  face  din mine  o  biserică.  El  mă îndumnezeiește,  El  mă  desăvârșește.  El  premerge  Botezul  și  El  este cerut  după  Botez.  Tot  ce  face  Dumnezeu,  El  face.  El  Se  împărtășește  în  limbi  de  foc  și înmulțește darurile. El face predicatori, păstori, dascăli»  Sf.  Grigorie  de  Nazianz,  Cele  cinci cuvântări despre Dumnezeu, trad. din grecește de Pr. Gh. Tilea și Nicolae I. Barbu, București, 1947, pp. 85-86.


2. Având în vedere că este Harul Bisericii, Biserica sfințește preoții, episcopul este mijlocul prin carea hirotonia se împlinește. Dacă Dumnezeu îngăduie un episcop fără viață duhovnciească, o face El cu un tâlc. Poate spre smerirea noastră sau poate spre judecata celor ce cârtim. Viața nerânduită a unui episcop sau preot nu alterează lucrarea Harului Bisericii, dar afectează cert mărturia Bisericii.

3.Când punem un telefon la ureche, ne interesează să-l auzim pe cel de la capătul firului. Chiar dacă telefonul este disgratios, odată ce prin el auzim pe cel ce ne vorbește, ne folosim de el. Cu cât ne apropiem cu mai multă încredere de un preot care are neputințe, cu atât dovedim că am înțeles că noi ne apropiem de Hristos, nu de omul prin care Hristos ne grăiește. Dacă mergem la Biserică pentru că preotul vorbește frumos și e evlavios, ne luăm o plată mică din această participare. Dacă deși preotul nu ne atrage, ba mai mult ne îndepărtează, dar noi totuși mergem, dovedim adevărata credință și înțelegere că noi îl căutăm pe Hristos. Episcopul care tolerează un preot nevrednic e răspunzător înaintea lui Dumnezeu, dar noi vom primi harul indiferent de vrednicia lui, aș îndrăzni să spun că vom fi mai folosiți, pentru că dovedim o corectă înțelegere a lucrării lui Dumnezeu dincolo de neputința omenească.

4. Spovedania este validă, in sensul că preotul imoral așezat să ne reintegreze în Trupul Tainic al lui Hristos are această capacitate. Asta nu înseamnă că preotul imoral este Părinte Duhovnicesc. El este un spoveditor și nimic mai mult. Atata vreme cât este îngăduit de episcop, este preot al Bisericii. Dacă facem abstracție de starea lui, prin smerenia noastră dobândim un mai mare folos....

5. Limita de validitate a Tainlor este în asumarea lor de Biserică. Dacă un preot  nu e în comuniune cu Biserica nu săvârșește tainele Bisericii. Stricăciunea vieții afectează mărturia, dar Taina fiind a Bisericii, câtă vreme Biserica îl asumă pe preot, este validă. Biserica ca instituție este discreditată de astfel de persoane și criza de autoritate morală în care Biserica poate intra o face la un moment dat să reacționeze și să reașeze lucrurile pe făgașul firesc. Orice perioadă de decădere duhovnicească a fost urmată de o criză și apoi de un urcuș.